Vino sa te relaxezi intrun cadru de vis
Astfel, comunitatea locală, ecologia zonei, arhitectura, bucătăria, frumusețea naturală și moștenirea istorică sunt protejate și dezvoltate. Gândit și implementat cu grijă, turismul eco aduce sustenabilitate – și, sperăm noi, destinații precum Cund vor rămâne intacte și protejate, pentru ca atât noi, cât și generațiile viitoare să se poată bucura de ele.
Sperăm că vă veți bucura de timpul petrecut cu noi în, ceea ce noi credem că este, unul dintre cele mai bune locuri din Transilvania. Și ne dorim să vă facem șederea aici cât mai confortabilă posibil. Toate casele noastre sunt vechi case săsești, ce nu au fost construite pentru a găzdui oaspeți, iar nevoile foștilor ocupanți erau destul de diferite de cele ale oaspeților noștri de acum. Am încercat să adaptăm cu grijă casele pentru uzul curent, dar, așa cum știți, casele vechi pot avea probleme (sperăm noi minore), așa că, dacă apar, vă rugăm să ne spuneți iar noi vom face tot posibilul să le rezolvăm.
Am adunat mai jos câteva informații care sperăm să vă fie de folos. Dacă aveți întrebări suplimentare, ori aveți și alte nevoi, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați.
Valea Verde nu este o pensiune sau un resort în modul convențional. Casele și apartamentele noastre sunt răsfirate prin tot satul fiind, toate, foste case saxone reamenajate, păstrând însă farmecul inițial. Recepția se află la Restaurantul Valea Verde, care este și locul administrației centrale, unde încercăm să vă răspundem tuturor întrebărilor pe cât putem noi mai bine.
La sosire, veți fi întâmpinați de echipa noastră, care vă va caza în “casa voastră departe de casă” din Cund. Sunteți bineveniți să folosiți întregul spațiu de la Valea Verde (excluzând rarele ocazii în care unele zone sunt închiriate pentru evenimente private) și toate facilitățile noastre vă sunt puse la dispoziție. Toate mesele sunt servite în restaurant sau în curte – vă rugăm să luați în considerare că rezervările sunt foarte indicate!
Toate casele și apartamentele noastre sunt curățate înainte de sosirea dumneavoastră. Vă punem la dispoziție așternuturi și prosoape curate o dată pe săptămână, la cerere. În cele mai multe case și apartamente se găsesc produse de curățat, dar dacă doriți servicii de curățenie sau spălătorie, nu ezitați să vorbiți cu unul dintre membrii echipei Valea Verde.
Prețurile pentru aceste servicii sunt:Curățenie zilnică: 5 euro pentru un apartament, 10 euro pentru o casăServicii de spălătorie: tarife la cerere
În băile noastre veți găsi produse de îngrijire Naturals (șampon/gel de duș, săpun și loțiune de corp), în ambalaje reutilizabile, pentru a evita deșeurile suplimentare. În recepția de la Valea Verde avem și alte produse în caz că aveți nevoie.
Unele dintre camerele noastre au sobe, pentru un confort suplimentar. Vă rugăm să aveți grijă: ușa sobei trebuie să fie închisă tot timpul. Ușa de aerisire poate fi deschisă pentru a permite un circuit al oxigenului mai puternic atunci când focul arde. Copiii trebuie să fie ținuți la distanță de sobe deoarece acestea devin foarte fierbinți și pot provoca arsuri grave! Pe terasa casei veți găsi lemne și surcele, precum și o găleată de metal pentru cenușă sau cărbuni. Dacă aveți nevoie de ajutor pentru aprinderea focului, nu ezitați să ne contactați.
În Cund, aveți semnal în rețeaua Orange. În restaurantul Valea Verde și curtea acestuia există și acoperire Vodafone. Alte rețele nu au acoperire, cu excepția unor zone izolate de pe dealuri. În caz de urgență, puteți folosi telefonul de la restaurant. Internetul Wi-Fi gratuit este disponibil în toate casele și aproape tot satul.
Apartamentele și casele noastre sunt dotate cu televizoare HD, iar canalele sunt recepționate prin satelit. Pentru a urmări programele, vă rugăm să porniți ambele aparate folosind cele două telecomenzi. Setați televizorul pe HDMI (ca sursă) și selectați canalul folosind telecomanda pentru cutia de satelit. Dacă întâmpinați dificultăți în folosirea aparatelor, vă rugăm să ne contactați.
În restaurantul Valea Verde veți găsi o selecție excelentă de cărți despre mâncare și vinuri, precum și cărți despre istoria Transilvaniei și României – atât în engleză, cât și în germană. În plus, avem și reviste în limba engleză (Condé Nast Traveller, Vogue, The Sunday Times Travel Magazine).
Apa de la robinet provine de la puțurile din curte și vă sfătuim să nu o beți. Puteți cumpăra apa îmbuteliată de la restaurant sau de la magazinele din sat.
În spatele restaurantului am amenajat o zonă spațioasă, cu șezlonguri și spații încântătoare în care să vă relaxați - vă invităm să profitați de ea! În plus, oaspeții sunt bineveniți să folosească lounge-ul și pavilionul, unde vă puteți relaxa și citi o carte în liniște și pace sau vă puteți bucura de discuții cu prietenii.
În spatele restaurantului veți descoperi un mic lac în care toți oaspeții noștri sunt bineveniți să facă o baie. Ca întotdeauna, siguranța dumneavoastră este prioritatea noastră principală, deci vă rugăm să rețineți că avem anumite reguli. Oaspeții folosesc lacul pe propria răspundere și nu putem fi făcuți răspunzători pentru niciun incident. Persoanele cu vârsta sub 18 ani trebuie să fie supravegheate de părinți sau tutori în orice moment atunci când se află în lac sau în preajma acestuia. Vă rugăm să intrați în lac doar de pe pontoanele de acces și să nu intrați în nicio zonă cu pietriș. De asemenea, vă rugăm să nu luați la lac prosoape din apartamente. La cerere, vă punem la dispoziție prosoape mari, destinate special folosirii la lac, pe care trebuie să le returnați la sfârșitul sejurului.
Suntem norocoși să avem aproape unele dintre cele mai frumoase trasee, păduri, dealuri și văi din regiune. Asta face din Valea Verde nu doar unul dintre cele mai bune locuri de cazare din Transilvania, ci și baza ideală pentru a descoperi flora și fauna din această parte unică a Europei - inclusiv prin plimbări cu ghid în care veți putea culege ierburi sălbatice. Vă vom pregăti un prânz la pachet sau putem să organizăm chiar și un picnic într-un punct de belvedere din care puteți admira frumusețea uluitoare a acestor locuri.
Vreți să descoperiți Robin Hood-ul interior? Intrați în micul nostru atelier dedicat construcției de arcuri de lângă atelierul de lemnărie. Creați-vă propriul arc de-a lungul câtorva zile, sau, dacă timpul nu vă permite, folosiți unul făcut deja. De asemenea, puteți să vă faceți propriile săgeți - și apoi să vă încercați creațiile! Avem o mică zonă de tragere în interior, deasupra atelierului, precum și una în aer liber, în curtea din spatele restaurantului.Vă rugăm să țineți cont că aveți nevoie de rezervarea prealabilă dacă doriți să vă creați propriul arc și săgeți, dar sunteți bineveniți să practicați, oricând doriți, tirul cu arcul în grădina de la Valea Verde.
Vreți să vă relaxați ca francezii? În grădina de la Valea Verde se află un loc pentru Pétanque de care suntem foarte mândri. Acest joc popular este o distracție plăcută - mai ales când este asociat cu un pahar răcoros de vin roze …
Dacă vă simțiți rău și trebuie să vedeți un medic, vă rugăm să ne anunțați imediat. Ulrike Schäfer are pregătire de asistentă medicală și vă poate ajuta în caz de probleme minore sau vă poate programa la un doctor pentru o consultație suplimentară. Există un doctor în localitatea Bahnea,din apropiere, dar dacă aveți nevoie de un doctor specialist vă sugerăm să mergeți la Târgu Mureș. Acolo veți găsi personal competent la Spitalul Județean și la clinicile private Regina Marina, Nova Vita și Galenus. În caz de urgențe majore, vom contacta serviciile SMURD, ce pot trimite un elicopter la Cund.
Ca oriunde în România, și în Cund există câini maidanezi. Deoarece arată prietenos, știm că oaspeții noștri au tendința de a-i mângâia. Vă rugăm să țineți cont că, cel mai probabil, nu au văzut vreodată un medic veterinar și au purici - de aceea, vă îndemnăm să păstrați distanța.
Dacă doriți produse locale, veți găsi lapte proaspăt la Anușca (ultima casă pe dreapta spre Gogan) sau la familia Varga, care locuiește vis-a-vis de Căminul cultural (lângă școală).
Dacă doriți să plecați cu o amintire, puteți cumpăra o vedere cu imagini încântătoare din împrejurimile Cundului. Le găsiți la Recepție.
Tarife
Valea Verde - Apartmentul I, - maxim trei persoane Valea Verde - Apartmentul II- maxim două persoane Valea Verde - Apartmentul III- maxim două persoane Valea Verde - Apartmentul IV-maxim două persoane
Apartamentul în sat 1 (Yard I)- maxim patru persoane Apartamentul în sat 2 (Yard II)- maxim două persoane Apartamentul în sat 3 (Yard III)- maxim două persoane Apartamentul în sat 4 (Yard IV)- maxim două persoane
Apartamentul în sat 5 (Casa Cund I)- maxim trei persoane Apartamentul în sat 6 (Casa Cund II)- maxim două persoane
Apartamentul în sat 8 (Reussdorfer Hof I)- maxim două persoane Apartamentul în sat 9 (Reussdorfer Hof II)- maxim două persoane Apartamentul în sat 10 (Reussdorfer Hof III)- maxim trei persoane Apartamentul în sat 11 (Reussdorfer Hof IV)- maxim două persoane Apartamentul în sat 12 (Reussdorfer Hof V)- maxim două persoane Apartamentul în sat 13 (Reussdorfer Hof VI)- maxim trei persoane Apartamentul în sat 14 (Reussdorfer Hof VII)- maxim două persoane Apartamentul în sat 15 (Reussdorfer Hof VIII)- maxim două persoaneApartamentul în sat 16 (Reussdorfer Hof IX), - maxim două persoane
Casa Johann – maxim două persoane Casa Bierzahn – maxim patru persoane Casa Kartmann - maxim opt persoane Casa Samways – - maxim opt persoane